Home » D:News » Doi prieteni au refăcut traseul din romanul „Ocolul Pământului în 80 de zile” de Jules Verne (Galerie FOTO)

Doi prieteni au refăcut traseul din romanul „Ocolul Pământului în 80 de zile” de Jules Verne (Galerie FOTO)

Publicat: 02.12.2014
Un german şi un francez au refăcut traseul personajului Phileas Fogg din romanul de aventuri "Ocolul Pământului în 80 de zile", al scriitorului Jules Verne, într-o călătorie insolită în jurul lumii, care a început pe 9 septembrie, la Paris, şi a inclus şi România, potrivit dailymail.co.uk.

Aventura lui Milan Bihlmann şi Muammer Yilmaz a fost una cu adevărat specială, având în vedere că aceştia nu au cheltuit niciun ban din fondurile proprii pentru a duce la capăt insolita călătorie, relatează dailymail.co.uk.

După ce au plecat de la Paris pe 9 septembrie, cei doi prieteni au traversat mai multe ţări, convingând diverse agenţii de turism să le ofere gratuit bilete de tren şi de avion.

De asemenea, cei doi călători au făcut autostopul şi au primit cazare de la străinii întâlniţi pe drum. Astfel, pe când se aflau în India, un om de afaceri din Calcutta s-a oferit să le plătească biletele de avion până la Bangkok, după ce a citit într-un ziar local despre aventura lor.

Aventurierii în Iran    (Foto:Milan Bihlmann/Muammer Yilmaz)Aventurierii în Iran

Milan Bihlmann şi Muammer Yilmaz s-au cunoscut în decembrie 2010, când Milan i-a oferit cazare lui Muammer, prin intermediul reţelei couchsurfing.com (persoanele înscrise pun la dipoziţia doritorilor, gratuit, un spaţiu de cazare pentru scurtă durată, gazdelor fiindu-le, la rândul lor, oferite servicii similare în călătoriile lor, n.r.).

În timpul celor trei zile petrecute împreună în 2010, cei doi au discutat despre posibilitatea realizării unei călătorii în jurul lumii, care să fie inspirată de romanul „Ocolul Pământului în 80 de zile”, al scriitorului Jules Verne.

Milan Bihlmann, din Germania, a studiat relaţii internaţionale şi a lucrat şi ca jongleur profesionist. Bărbatul studiază în prezent administrarea afacerilor la Berlin School of Economy and Law.

Muammer Yilmaz, în vârstă de 39 de ani, este un fotograf francez, producător şi pasionat de călătorii.

În total, cei doi au acoperit aproape 20.000 de kilometri, călătorind aproximativ 250 de kilometri pe zi. După ce au plecat din Franţa, aventurierii au traversat Germania, Austria, Slovacia, Ungaria, România, Turcia, Armenia, Iran, Pakistan, India şi de acolo au ajuns în Singapore. Din Asia au ajuns la San Francisco şi New York, revenind apoi la Paris.

La un moment dat al aventurii, cei doi erau blocaţi în Calcutta, înainte ca un localnic să îi contacteze prin intermediul paginii lor de Facebook, oferindu-se să le plătească bilelele de avion către Thailanda.

Binefăcătorul celor doi aventurieri, Amit Saraogi, este un om de afaceri şi a citit despre cei doi bărbaţi într-un ziar local, invitându-i apoi să ia cina acasă la el.

Pe şosea în Pakistan    (Foto:Milan Bihlmann/Muammer Yilmaz)Pe şosea în Pakistan

„La început, după ce am citit articolul din ziar, am fost curios în legătură cu aceşti doi bărbaţi care s-au înhămat la un asemenea tur”, a declarat Saraogi. ” Apoi am intrat pe internet şi le-am trimis un mesaj prin intermediul paginii de Facebook, fără să ştiu dacă aveau acces la internet şi dacă mesajul ar fi ajuns la destinaţie”, a povestit indianul.

Două ore mai târziu, Milan Bihlmann şi Muammer Yilmaz se aflau în biroul lui Saraogi. „Am mers apoi la casa mea din Alipore, i-am prezentat soţiei mele, Dipali, şi fiicelor mele, Nandini şi Bhoomi, ambele studente”, a mai spus Saraogi, care a precizat că le-a oferit călătorilor o cină tradiţională, cei doi gustând câte puţin din fiecare fel de mâncare.

Într-un templu din Thailanda    (Foto:Milan Bihlmann/Muammer Yilmaz)Într-un templu din Thailanda

Apoi, indianul le-a spus că se bucură să fie în poziţia de a-i ajuta şi le-a oferit biletele de avion spre Thailanda.

Călătoria prin Europa a decurs fără mari probleme. Însă, cei doi au întâmpinat dificultăţi când au încercat să intre în Iran, pentru că Milan nu putea primi viza direct la graniţă, din cauza statutului său de cetăţean german.

Turiştii au fost nevoiţi să aştepte şapte zile, aproape o zecime din timpul alocat călătoriei, la graniţa turco-iraniană, cât timp a fost procesată cererea de acordare a vizei de intrare.

Milan Bihlmann şi Muammer Yilmaz au publicat fotografii şi informaţii despre aventura lor pe pagina de Facebook Optimistic Traveler.

Scriitorul francez Jules Verne s-a născut pe 8 februarie 1828, la Nantes (Franţa), şi a murit pe 24 martie 1905. El este apreciat pentru operele sale legate de teme precum viitorul, spaţiul extraterestru, aerul şi călătoriile în adâncurile mării. Printre cele mai cunoscute scrieri ale sale se numără „Ocolul pământului în optzeci de zile”, „Doi ani de vacanţă”, „Căpitan la cincisprezece ani”, „Copiii căpitanului Grant”, „Cinci săptămâni în balon”, „O călătorie spre centrul pământului”, „800 de leghe pe Amazon”, „De la pământ la lună”, „Un bilet de loterie”, „Castelul din Carpaţi” şi „Uimitoarea aventură a misiunii Barsac”.

Jules Verne a rămas cel mai tradus scriitor de romane: potrivit statisticilor UNESCO operele sale au fost traduse în 148 de limbi. Totodată, 2005 a fost anul în care s-a comemorat împlinirea a 100 de ani de la moartea scriitorului, eveniment marcat în toată lumea prin reeditări ale volumelor sale.

Romanele lui Jules Vernes au stat şi la baza unui număr mare de filme, atât pentru marele ecran, cât şi pentru televiziune.

Patru dintre romanele sale evocă România: „Kéraban încăpăţânatul” (1883), „Claudius Bombarnac” (1892), „Castelul din Carpaţi” (1892), „Pilotul de pe Dunăre” (1908).

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
A. R. Rahman, cel mai prolific compozitor indian de muzică de film. Câștigător a două Oscaruri pentru muzica din Slumdog Millionaire
A. R. Rahman, cel mai prolific compozitor indian de muzică de film. Câștigător a două Oscaruri pentru muzica din Slumdog ...
Ar putea câinii să ne ajute să trăim mai mult? Un start-up încearcă să afle!
Ar putea câinii să ne ajute să trăim mai mult? Un start-up încearcă să afle!
Test de cultură generală. Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Test de cultură generală. Sunt cartofii verzi buni de mâncat?
Câte minute de exerciții aerobice trebuie să facem pe săptămână pentru a slăbi cu adevărat?
Câte minute de exerciții aerobice trebuie să facem pe săptămână pentru a slăbi cu adevărat?
Polonia pregătește planuri de evacuare în masă în caz de război sau dezastre naturale
Polonia pregătește planuri de evacuare în masă în caz de război sau dezastre naturale
Casa din serialul „Breaking Bad”, scoasă la vânzare
Casa din serialul „Breaking Bad”, scoasă la vânzare
Ce se întâmpla, în trecut, cu tinerii care se aruncau în apă după cruce, de Bobotează. Tradiţii şi superstiţii de BOBOTEAZĂ
Ce se întâmpla, în trecut, cu tinerii care se aruncau în apă după cruce, de Bobotează. Tradiţii şi superstiţii ...
A murit cea mai bătrână persoană din lume, o japoneză în vârstă de 116 ani
A murit cea mai bătrână persoană din lume, o japoneză în vârstă de 116 ani
Suedia a început vânătoarea de lupi! 10% din populația speciei pe cale dispariție va fi ucisă
Suedia a început vânătoarea de lupi! 10% din populația speciei pe cale dispariție va fi ucisă
Un „obiect spațial” masiv s-a prăbușit într-un sat izolat din Kenya
Un „obiect spațial” masiv s-a prăbușit într-un sat izolat din Kenya
Oamenii de știință au confirmat o nouă grupă de sânge după 50 de ani de cercetări
Oamenii de știință au confirmat o nouă grupă de sânge după 50 de ani de cercetări
Inteligența Artificială ar putea manipula, în curând, deciziile online ale oamenilor
Inteligența Artificială ar putea manipula, în curând, deciziile online ale oamenilor
Cum încearcă cercetătorii să salveze cel mai vechi document descoperit în Irlanda
Cum încearcă cercetătorii să salveze cel mai vechi document descoperit în Irlanda
Atenție: Dependența de mașini ne face nefericiți
Atenție: Dependența de mașini ne face nefericiți
Ai impresia că viața „zboară” pe lângă tine? Cum să încetinești timpul în 2025
Ai impresia că viața „zboară” pe lângă tine? Cum să încetinești timpul în 2025
Cum apare „divorțul” la animale?
Cum apare „divorțul” la animale?
Alice Walton, a doua cea mai bogată femeie din lume. A cumpărat primul tablou la vârsta de 10 ani
Alice Walton, a doua cea mai bogată femeie din lume. A cumpărat primul tablou la vârsta de 10 ani
Dick Van Dyke, cel mai în vârstă actor premiat cu Emmy. Vedeta din Mary Poppins
Dick Van Dyke, cel mai în vârstă actor premiat cu Emmy. Vedeta din Mary Poppins